top of page
Mountain Landscape

                                                                                                                                  Prezentare generală

​​​

Bucovina este o regiune istorică ce cuprinde un teritoriu de 10.443 km² care acoperă zona adiacentă orașelor Cajvana, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Frasin, Milișăuți, Rădăuți, Siret, Solca, Suceava, Vatra Dornei și Vicovu de Sus din România, precum și Cernăuți, Cozmeni, Zastavna, Vășcăuți pe Ceremuș, Vijnița, Sadagura și Storojineț din Ucraina.Bucovina a căpătat o identitate culturală distinctă de Moldova după ce zona a fost anexată de Monarhia Habsburgică în 1774, cedată fiind acestuia din Principatul Moldovei de Imperiul Otoman în urma războiului ruso-turc (1768–1774). Denumirea ca nume propriu a intrat oficial în uz în 1774, odată cu anexarea de către Imperiul Habsburgic. Alte nume folosite pentru o scurtă perioadă au fost Arboroasa, Plonina sau Cordun. Numele de "Bukowina" provine din cuvântul slav pentru fag „buk” și a sufixelor slave "-ov" și "-ina", astfel termenul „Bucovina” se poate traduce prin „Țara fagilor”. Termenul bucovina ca nume comun, în sensul de pădure de fagi, apare prima dată într-un document emis de domnul Moldovei, Roman I Mușat, la 30 martie 1392, prin care dăruiește lui Ionaș Vitezul trei sate, aflate pe apa Siretului, „în sus până la bucovina cea mare, pe unde se arată drumul de la Dobrinăuți.

bottom of page